Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Medalion: Petre Virgiliu Mogoşanu

        de Cătălin Davidescu

La Galeria Simeza din Bucureşti a fost prezentată, în luna decembrie a anului abia trecut, expoziţia personală a sculptorului craiovean lector univ. dr. Petre Virgiliu Mogoşanu. În pofida unui debut relativ târziu (2015), ca urmare a unei susţinute activităţi profesionale desfăşurate în Italia şi Grecia, el reuşeşte în mai puţin de un deceniu să se impună nu doar în spaţiul artistic românesc, ci mai ales în cel internaţional. Participările sale din ultimii ani la Simpozioane de sculptură pe toate meridianele globului, din Argentina până în Japonia, l-au impus ca pe unul dintre artiştii importanţi în peisajul artistic contemporan, cea mai recentă distincţie obţinută fiind cea de la „Bienala internaţională de sculptură Lih-Pao”, Taipei, Taiwan, în 2023. În pofida acestei notorietăţi, activitatea sa expoziţională în România este cu mult mai firavă decât cea la nivel internaţional, motiv pentru care artistul a dorit să realizeze o primă expoziţie personală şi la Bucureşti. A fost o expoziţie de etapă, care a reunit câteva dintre lucrările realizate în această ultimă perioadă, unele dintre ele fiind proiecte cu care a participat la tabere şi simpozioane naţionale şi internaţionale. Intitulată simplu „Sculptură”, expoziţia reuneşte 15 piese lucrate în piatră şi marmură precum şi o serie de imagini cu câteva dintre sculpturile sale de mari dimensiuni realizate în ţară sau în cadrul taberelor internaţionale la care a participat.

Formele pe care ni le propune Petre Virgiliu Mogoşanu sunt acelea ale unui discurs abstract, unde expresivitatea derivă din dinamica de combinare, din tipul de şlefuire, patinare sau incizare. Abstractă sau mai bine zis raţională nu este decât metoda de elaborare a imaginii, astfel încât lucrările devin capabile să împărtăşească viziunea pe care şi-a propus-o artistul. Arta sa, indiferent de maniera abordată, nu este discursivă decât în mod aleatoriu. Filonul epic este folosit de artist doar la nivel teoretic pentru a-şi construi formele care pot trăi independent de viziunea care le-a generat, la nivel teoretic. Metafora imaginilor produse este astfel potenţată în planul semantic al unei sensibilităţii cu mult mai generoase decât aceea care a provocat demersul iniţial. Ceea ce surprinde încă de la o prim㠄lectur㔠este subtilitatea discursului volumetric: armonia părţilor în relaţie cu propriile legi de compoziţie, simţul proporţiilor şi al raporturilor dintre plin şi gol. Lucrările sale, spre deosebire de cele ale multor confraţi, sunt de natură centripetă pentru că ele nu concentrează, ci, dimpotrivă, radiază energia. Fără a încerca să-i psihanalizăm piesele, involuntar, nu putem totuşi să nu ne gândim la o formă de generozitate pe care fiinţa sa adâncă o degajă. Acest mod de a dispersa energia generează o căldură non-agresivă a obiectelor, în pofida volumelor adesea unghiulare care, firesc, ar trebui să inspire violenţa.

Lucrând cu egală pasiune în bronz, piatră, marmură sau fontă, artistul nu pare subjugat de materia pe care o modelează, respectându-i totdeauna personalitatea în virtutea căreia îşi modelează viziunea. Însă indiferent de materialul în care se exprimă, un partener important al dialogului său artistic este lumina, de a cărei prezenţă sculptorul ţine întotdeauna cont. Lumina este cea care transfigurează materia conferind vibraţia necesară pieselor sale. Ceea ce reuşeşte să construiască Petre Virgiliu Mogoşanu este ideea de armonie a materiei cu cele două dimensiuni pe care aceasta evoluează: spaţiul şi timpul.

Într-un recent interviu realizat de Leonida Corneliu Chifu pentru revista online 24 P.H.arte.ro, artistul vorbeşte despre propria-i creaţie:

„Am pornit de la ideea că în natură au loc o infinitate de fenomene fizice care duc la schimbarea materiei, fenomene pe care le sesizăm sau nu, în funcţie de proprietăţile materialelor. Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul fiinţelor umane. Oamenii gândesc, îşi schimbă proiectele existenţiale în funcţie de o multitudine de factori care le influenţează mentalul şi fluxul emoţional, ceea ce îi determină să acţioneze divers, planificat sau imprevizibil. Memoria îi ajută să înţeleagă schimbările, să repete şi să analizeze întregul proces cognitiv al devenirii. Libertatea de gândire stă la baza acestui proces complex. Oamenii conduşi de instinctul de libertate acţionează dând naştere unor momente care uneori devin de importanţă istorică. În toate aceste transformări există un impuls care porneşte din interiorul nostru. Transformările corpurilor din natură apar datorită faptului că în interiorul fiecărui volum există o forţă, o energie, o tensiune şi un echilibru care, simultan, vor acţiona spre exterior şi vor crea o mişcare care este echivalentul vieţii. Sculptura evidenţiază ideea de forţe contrare, posibile traiectorii şi tensiuni conţinute în forme care au capacitatea de a reconfigura spaţii şi care definesc lumea şi universul. Vizitatorul este pus în faţa unei forme care îl invită pentru câteva momente să-şi imagineze aceste tensiuni, mişcări conţinute în aceste volume aparent imuabile.

De fiecare dată când fac o lucrare, întâlnesc noi şi noi provocări, trec prin nişte etape, descopăr noi metode, la fiecare pas, în timp ce lucrez. Îmi place să lucrez piatra şi cu cât e mai dur materialul, cu atât îmi place mai mult. De fiecare dată e diferit. Chiar dacă consider că ştiu anumite lucruri, întâlnesc mereu situaţii noi, pe care le tratez pe moment, fără să am un proiect dinainte stabilit în detaliu, ci rezolv problema pe loc. Astea sunt detalii tehnice, pe care un sculptor le utilizează ca să ajungă la final, să ajungă la forma pe care o doreşte. Tehnica este pe planul doi într-o sculptură. Dar e foarte importantă pentru că, în felul acesta, când un artist cunoaşte tehnica, poate să ajungă mai repede acolo unde vrea, mai bine.”

Acest medalion merită completat cu textul intitulat Dinamismul ascuns al nemişcării, o analiză pertinentă pe care criticul de artă Magda Cârneci, redactor-şef al revistei Arta, i l-a dedicat artistului cu ocazia acestei prime expoziţii bucureştene:

„Există o falangă de sculptori români din generaţiile de mijloc şi mature care practică cu mare meşteşug o poetică asumat post-brâncuşiană şi care au marcat cu lucrările lor în piatră şi marmură locuri publice şi tabere de creaţie din toată lumea, nu doar din România. Din această categorie face parte şi Petre Virgiliu Mogoşanu. Formele sale simplificate, esenţializate, impresionează de la început prin eleganţa tăieturii formelor şi volumelor aparent minimaliste, de fapt abstracte. Răsucirea, torsiunea spectaculoasă pare să fie o marcă specifică artistului. Ca şi raportul complementar între forma rondă şi cea ascuţită, echilibrate armonios. Ceea ce Petre Virgiliu Mogoşanu caută în sculpturile sale este, pe de o parte, tensiunea intrinsecă a volumelor statice generate de impulsul său creator, iar pe de altă parte, dinamismul ascuns al nemişcării. Materia densă, pietrificată, este pentru artist o entitate vie, cu propriul ei timp foarte lent, cu metabolismul său atemporal, care se cere surprins şi sintetizat în puritatea şi simplitatea volumelor, plinurilor şi golurilor puse în ecuaţie estetică. Chiar şi în lucrările de mai mici dimensiuni din expoziţia actuală se percepe intuitiv această tensiune profundă, care îşi caută eliberarea în chiar închiderea formei şi ajunge să iradieze o energie vizuală luminoasă, binefăcătoare. Energia asta în mic este chiar Bucuria în mare de care vorbea misterios şi profetic înaintaşul său Brâncuşi şi care este legatul pe care sculptura românească îl aduce cu brio în arta modernă”.

© 2007 Revista Ramuri